-
"Arta...
-
...sub semnul întrebării"
-
O ploaie de trandafiri
-
Un gest discret
-
O figură gânditoare
-
O pictură de Sandro Botticelli.
-
Una dintre aceste nuduri mitice care revin de-a lungul istoriei picturii?
-
Nu doar atât:
-
un nud nemaivăzut de un mileniu:
-
în mărime naturală, graţios, frontal şi perfect prezent.
-
De-a lunguri secolelor, nuditatea a însemnat umilinţă,
-
... sau viciu
-
iar frumuseţea a fost suspectă,
-
iar acum ambele sunt puse sub reflector şi idolatrizate în această pictură a lui Venus, Zeiţa Iubirii...
-
Prin intermediul acestei sărbători a corpului şi graţiei feminine
-
omul umanist al Renaşterii intră în epoca modernă.
-
Model?
-
... sau clişeu?
-
Nenumărate reproduceri au făcut această scenă dezgustător de familiară,
-
până la punctul în care aproape că ne aşteptăm la o întorsătură de tip Monty Python,
-
şi uităm să o privim suficient de b ine!
-
Căci dacă am face-o, dacă am privi mai departe de aparenta ei serenitate şi bunătate,
-
aceast echilibru fragil,
-
această mişcare frenetică,
-
această linie fermă, care nu cedează...
-
.. am vedea că această figură zveltă, alungită,
-
cu păr abundent
-
este la ani lumină distanţă de soliditatea sculpturilor clasice...
-
şi că această faţa melancolică
-
este mai aproape de supermanechinele imobile
-
decât imaginile efectiv carnale ale lui Venus care i-au urmat.
-
Deci: zeiţă renascentistă sau madonă medievală?
-
Simbol al emancipării sau ideal masculin?
-
Cine este, exact, această femeie?
-
BOTTICELLI - "Naşterea lui Venus"
-
"Acel obiect ascuns al dorinţei"
-
Partea 1: Greutatea cuvântului, şocul imaginii
-
Răspunsul pare evident:
-
este Venus, în momentul propriei naşteri!
-
frumoasă....
-
.. mascându-şi stângaci goliciunea
-
... înconjurată de accesoriile sale:
-
scoica, pe care s-a născut în mijlocul valurilor,
-
şi trandafirii
-
La stanga ei, Zefir, zeul vânturilor de vest,
-
cu obrajii umflaţi în timp ce suflă
-
şi companionul său, Aura, vântul de primăvară.
-
Cele două vânturi împing scoica spre mal...
-
... unde o femeie aşteaptă să o învelească pe Venus într-o mantie roşiatică,
-
cu imprimeu de violete.
-
Ea este una dintre hore,
-
zeiţele anotimpurilor - probabil Primăvara.
-
Dar Venus a lui Botticelli vine direct din antichitatea clasică:
-
E drept, el a urmat întocmai descrierea naşterii ei, dată de Politian,
-
contemporanul său.
-
Dar acel text se bazează, la rândul lui, pe descrierea făcută de Plinius cel Bătrân
-
legendarei fresce a lui Venus, pictată de Apelles,
-
cel mai celebru şi apreciat pictor al Greciei antice,
-
pentru Alexandru cel mare!
-
Imposibil de găsit un înaintaş mai ilustru pentru artist,
-
sau pentru patronul său, de Medici.
-
Iar familia de Medici a oferit a doua sursă importantă de inspiraţie clasică -
-
copia lor după statuia romană a lui Venus din Praxiteles,
-
un nud a cărui frumuseţe vestită a umplut de pasiune un tânăr în aşa măsură
-
încăt a încercat să facă dragoste cu ea!
-
Naşterea lui Venus pare, deci, să întruchipeze adevăratul spirit renascentist:
-
respingerea obscurantismului medieval
-
graţie redescoperirii moştenirii greceşti şi romane.
-
Si totuşi, comparaţia picturii lui Botticelli cu alte capodopere contemporane
-
a scos în evidenţa câteva diferenţe uluitoare:
-
Contemporanii săi erau fascinaţi de perspectivă,
-
dar utilizarea ei în opera lui Botticelli este secundară:
-
nu avem aici nici estomparea progresivă a contrastelor pentru a transmite ideea de distanţă crescândă
-
iar figurile sale par decupaje lipite pe un fundal.
-
Si iar, în timp ce contemporanii săi caută să creeze figuri cât de apropiate de realitate
-
prin îndulcirea contururilor lor,
-
Botticelli parcă sculptează din daltă contururile feţelor, dând impresia de claritate.
-
În fine, Venus diferă de propriul său model:
-
gâtul şi faţa ei sunt mai lungi
-
umerii mai puţin laţi
-
abdomenul mai rotunjit...
-
şi încalcă flagranţa principiile sacrosancte ale proporţionalităţii clasice...
-
În teorie, proporţiile întregului sunt determinate de distanţa dintre sâni,
-
dar aici regula este aplicată mai puţin strict iar distanţele proporţionale sunt variabile.
-
Stabilitatea clasică a fost sacrificată de asemenea:
-
în locul acesteia, observăm un dezechilibru improbabil.
-
Îşi ascunde oare Venus originile reale?
-
Partea 2. "Arta de a trăi în prezent"
-
Având insuficient material clasic la dispoziţie,
-
Botticelli nu poate să spere că va putea transmite întreaga frumuseţe a zeiţei contemporanilor săi.
-
Astfel încât revine la stiluri mai vechi dar încă populare în Florenţa secolului XV.
-
De exemplu, revine la utilizarea covoarelor medievale din nordul Europei, care sunt ţinute la mare preţ de de Medici.
-
În mod tipic, figurile lor ies în evidenţă ca nişte arabescuri,
-
iar perspectiva aplatizată din Naşterea lui Venus îşi găseşte ecoul în acest mediu,
-
a cărei natură fizică interzice practic crearea profunzimii.
-
În egală măsură, Botticelli adoptă tehnica aurarului, o artă tipic medievală,
-
acum pe cale de dispariţie.
-
Botticelli însuşi fusese format, iniţial, ca aurar,
-
ceea ce explică precizia de cristal a schiţelor sale
-
dar şi motivul pentru care epitetul "viril" este frecvent folosit pentru a îl descrie.
-
În sensul său din secolul XV, cuvântul "viril" denotă stăpânirea la perfecţie a unei arte sau a unei abilităţi
-
- ceea ce azi noi numim virtuozitate
-
şi care, pentru un pictor florentin din 1485, însemna capacitatea de a schiţa fără greşeală,
-
un domeniu în care Botticelli este de neîntrecut!
-
În fine, zeiţa sa lipsită de veşminte nu este clasică, ci gotică
-
[păr lung?]
-
Corpul gotic este mai lung
-
şi nu prezintă muşci, are coapsele mai largi
-
şi sânii mai mici.
-
Deci, este Venus un nud neo-medieval?
-
În formă, da, dar cu siguranţă nu în substanţă:
-
artiştii medievali au folosit nudurile în doar două contexte, ambele biblice:
-
uneori pentru a simboliza inocenţa,
-
dar în general pentru a simboliza păcatul.
-
Această Venus ar putea fi o versiune actualizată a nudului care simoblizează inocenţa şi puritatea,
-
cu gesturi expresive de modestie,
-
cu figura preocupată şi gânditoare
-
- o figură demnă de Fecioara Maria,
-
zeiţa creştinilor!
-
Iar marii filosofi ai epocii o încarcă cu virtuţi:
-
Calitatea de a fi temperat şi modest
-
şarm şi splendoare!
-
Această parte a unei tentative ciudate de a reconcilia religia catolică cu zeii păgâni ai antichităţii
-
unde tratate întregi sunt dedicate astrologiei,
-
şi un adevărat cult al lui Venus se dezvoltă.
-
Mamelor care tocmai au dat naştere li se oferă tăvi decorate,
-
pe care zeiţa suverană este ilustrată ţinând bărbaţii în jug,
-
ca hipnotizaţi.
-
Concepută, se pare, ca un cadou de nuntă, "Naşterea lui Venus"
-
ar putea, astfel, fi considerată o versiune la superlativ a nudurilor
-
tradiţional pictate în interiorul lăzilor de zestre
-
despre care se credea că aduc noroc însurăţeilor,
-
că le aţâţă dorinţa
-
şi chiar că îi ajută să aibă copii frumoşi!
-
Această pictură se umple parcă pe sine de o undă senzuală:
-
Picioarele inimaginabile ale "zefirurilor lascive"
-
Părul lung şi sălbatic în unduierea sa
-
Rochia suflată de vânt care se lipeşte sugestiv de corpul Horei...
-
Într-adevăr, agitaţia şi mişcarea domină tabloul!
-
Iar mişcarea devine una dintre modalităţile preferate de artiştii renascentişti
-
pentru ilustrarea răpirii.
-
Extazul -
-
şi senzualitatea.
-
Botticelli, până la urmă, putea sa de-sexualizeze nudurile - când alegea să facă acest lucru:
-
Să luăm, ca exemplu, figura din "Adevărul" - gălbui, ţeapăn şi cu pieptul plat
-
- care apare în tabloul său intitulat "Calomnia lui Apelles"
-
Sau aceasta Sf. Zenobia cocoşată, cu torso-ul său aproape masculin.
-
Nici clasică, nici medievală, această scenă este tipică pentru perioada renascentistă florentină,
-
mereu pregătită să celebreze plăcerile vieţii şi ale simţurilor
-
- chiar şi atunci când aceasta impică combinarea lipsită de griji a
-
religiei creştine cu superstiţiile păgâne,
-
a idealizării cu senzualitatea carnală.
-
Cu toate astea, doar 10 ani mai târziu,
-
pictura a fost deja uitată - şi aşa a rămas timp de trei secole!
-
Partea 3: Viaţa dublă a lui Venus
-
În 1494, ...
-
Florenţa devine brusc o "dictatură theocratică"
-
condusă de preotul dominican, "Savonarola",
-
care se manifestă aspru contra nudităţii.
-
Botticelli îşi asumă "penitenţa" formală
-
şi se întoarce la pictarea de scene biblice.
-
Venus scapă de distrugere...
-
dar nu şi Botticelli, a cărui popularitate scade treptat de-a lungul vieţii sale
-
ultimii săi 10 ani trecând fără nici o comandă.
-
Pictorii care contează acum
-
sunt cei care se dezic complet de stilul medieval...
-
şi dau corpului omenesc volum şi contururi continue, ultra-realiste.
-
Caracteristicile îndrăzneţe ale "Naşterii lui Venus" sunt, curând, uitate şi respinse ca demodate:
-
culorile pielii sunt redate cu un realism incredibil.
-
Zeiţa poate acum fi expusă
-
în casele nobililor
-
şi îşi poate chiar privi cu îndrăzneală proprii privitori!
-
Pe măsura trecerii timpului, ea devine tot mai grea,
-
pozând sugestiv,
-
încărcată cu bijuterii...
-
- părând uneori mai degrabă o curtezană decât o zeiţă.
-
Viziunea lui Botticelli este de domeniul trecutului,
-
şi revine "la modă" doar în secolul XIXm
-
care, aşa cum ştim, este schizofrenic:
-
Niciodată nu au mai fost pictate atât de multe nuduri feminine
-
...în timp ce oamenii suţineau ardent că este vorba de artă
-
şi, ca atare, că nudurile trebuie privite fără pasiune
-
"cu puritatea copiilor mici care se joacă în pielea goală împreună fără sentimentul de ruşine"
-
Corpul feminin trebuie să rămână cast, fără conotaţii sexuale...
-
în tip de dorinţa este transferată celorlalte figuri din tablou.
-
Efectele acestei mutaţii sunt deyzastruoase:
-
scenele care rezultă sunt ca de farsă,
-
cu ochi daţi peste cap,
-
cu solduri care se unduiesc
-
amintindu-ne în continuu de faptul că aceste nuduri "lipsite de sex"
-
sunt, de fapt, privite ca mocnind de sexualitate reprimată, capabilă să izbucnească în orice moment!
-
Destul!
-
Un grup de artişti şi intelectuali englezi
-
au încercat să afle ce s-a aflat, totuşi, la originea acestei probleme -
-
şi au identificat-o la Raphael,
-
al cărui dispreţ pentru simplitate şi adevăr
-
şi al cărui gust pentru poze pompoase, artificiale
-
o denunţă cu fermitate.
-
Cu ce entuziasm decoperă ei "Quattrocento" si în special pe Botticelli!
-
Dulcea simplitate a scenelor
-
a corpurilor
-
a gesturilor reţinute
-
feţele melancolice şi preocupate.
-
Pentru ei, această Venus, ezitantă şi timidă
-
este frumoasă întrucât nu inspiră dorinţa
-
ci tandreţea.
-
La finalul secolului povestea este extinsă:
-
reproducerile naşterii lui Venus cuceresc căminele britanice
-
iar Anglia victoriană face din ea o reprezentare normată de sex:
-
o femeie plină de "graţie",
-
dar de asemenea având atitudinea de reţinere necesară "decenţei".
-
A fost germenul ultimei transformări a lui Venus:
-
o femeie de dimensiuni care ţin de domeniul fanteziei,
-
de unde pare exclusă orice urmă de gândire.
-
Dacă Venus suscită din nou dorinţa carnală, o face în noua sa calitate de "femeie-obiect"
-
destinată să liniştească fanteziile bărbatului.
-
Prin acest joc de cuvinte a cuvântului "Shell", scoica
-
Alain Jacquet o transformă pe Venus într-o pompă de benzină.
-
Aceasta pentru a demonstra faptul că ea a deveni un obiect cu utilitate,
-
menit să astâmpere dorinţele bărbatului.
-
Pentru a înţelege cine este această femeie,
-
trebuie deci să depăşim clişeul
-
şi reconstrucţia istorică
-
pentru a reveni la originile sale.
-
Descoperim astfel puterea seducătoare pe care un asemenea personaj a reuşit să o exercite:
-
un ideal al frumuseţii devenit universal
-
combinat cu o sărbătorire a naşterii si vieţii.
-
În episodul viitor: Maria-Antoaneta şi copiii săi
-
Eşecul unui demers de PR.
-
Mai multe informaţii pe: www.canal-educatif.fr
-
Scris şi realizat de
-
Produs de
-
Consilier ştiinţific
-
Acest film există datorită sprijinului susţinătorilor (de ce nu şi dumneavoastră?)
-
Voce
-
Montaj şi grafică
-
Post-producţie şi sunet
-
Selecţie muzicală
-
Muzică
-
Subtitrare în limba română: Ioana Mureşan
-
Credit fotografii
-
O producţie CED
