Am un prieten care e artist, și uneori are

o părere cu care nu sunt foarte de acord.

Ținea o floare în mână și zicea: „Uite ce frumoasă e!”

și eram de acord cu el. Și zicea: „Uite, eu ca artist văd cât de frumoasă e,

dar tu ca om de știință o descompui și o transformi într-un lucru banal”. Și cred că el e puțin nebunatic.

În primul rând, frumusețea pe care el o vede este disponibilă și altor oameni, cât și mie. Cred, cu toate că

s-ar putea să nu fiu la fel de rafinat din punct de vedere estetic,

că pot aprecia frumusețea unei flori.

În același timp, văd mult mai multe legate de floare decât vede el. Îmi pot imagina celulele dinăuntru,

complicatele interacțiuni interne, care au și ele o frumusețe.

Ce vreau să spun e că, nu există doar frumusețe la acestă dimensiune de un centimetru, există frumusețe și la dimensiuni mai mici.

Structura interioară, procesele, faptul că culorile și floarea au evoluat ca să

atragă insecte pentru polenizare este interesant.

Înseamnă că insectele văd culoarea.

Asta ridică o întrebare: există acest simț estetic și în specii inferioare... de ce e acesta estetic....

tot felul de întrebări interesante care, prin știință, cunoaștere, doar adaugă entuziasmului,

misterului și minunăției unei flori. Doar adaugă. Nu înțeleg cum diminuează.

Dacă te aștepți ca știința să îți dea toate răspunsurile la întrebările minunate despre ce suntem,

încotro ne îndreptăm, care este scopul universului, și așa mai departe, atunci cred că ai putea devenii

deziluzionat și vei căuta vreun răspuns mistic la aceste probleme. Cum poate un om de știință să accepte un răspuns mistic,

nu știu, întregul spirit al științei este să înțelegi... Adică, în fine, nu înțeleg asta.

Dar oricum, dacă te gândești...felul în care eu mă gândesc la ceea ce facem este că explorăm, încercăm să aflăm

cât de mult putem despre lume.

Oamenii îmi spun: „Cauți legile supreme ale fizicii?”

Nu, nu le caut, caut doar să aflu mai multe despre lume, și dacă se dovedește că există o simplă

lege supremă care explică totul, așa să fie.

Asta ar fi foarte frumos de descoperit. Dar dacă se dovedește că e asemenea unei cepe cu milioane de straturi,

și noi suntem sătui și obosiți să ne uităm la straturi, atunci așa să fie.

Dar orice s-ar dovedi a fi, natura este acolo și va ieși la iveală așa cum este ea.

Așadar, când mergem să o investigăm, nu ar trebui să decidem înainte ceea ce încercăm să facem

decât că vrem să aflăm mai multe despre ea.

Vezi, chestia e că, eu pot trăi cu îndoială și incertitudine și fără să știu.

Eu cred că este mult mai interesant să trăiești știind că nu ai răspunsuri, decât să ai răspunsuri care ar putea fi greșite.

Am răspunsuri aproximative, am credințe posibile și grade diferite de certitudine

despre diferite lucruri, dar nu sunt sigur absolut de nimic,

și sunt multe lucruri despre care nu știu nimic.

Dar nu trebuie să știu un răspuns. Nu mă sperie să nu știu lucruri,

să fiu pierdut în misteriosul univers fără să am nici un scop, care este de fapt felul în care stau lucrurile

după câte văd, posibil. Nu mă sperie.

Și așa că, nu pot să cred poveștile speciale

care au fost născocite despre relația noastră cu universul, pentru că par să fie

prea simple, prea conectate... prea locale, prea provinciale. Pământul, El a venit pe Pământ!

Unul din aspectele lui Dumnezeu a venit pe Pământ, ca să vezi.

Și uite-te la ce e acolo în univers, nu e deloc proporțional.

Oricum, nu are rost să dezbatem, nu pot dovedii contrariul. Încerc doar

să-ți spun, din perspectiva științifică, perspectiva tatălui meu, că ar trebui să căutăm să vedem ceea ce e adevărat și ceea

ce s-ar putea să nu fie adevărat; odată ce începi să te îndoiești, ceea ce pentru mine e o parte fundamentală a sufletului meu, să te îndoiești,

și să întrebi; când te îndoiești și întrebi, devine mai greu să crezi.

Frumusețe

Seria Feynman este un proiect al

facebook.com/thesaganseries

vizitează sau abonează-te pentru mai multe

Credits

Social media created by Reid Gower.